Motto:

"Eu, deci, alerg dar nu ca si cum nu as sti încotro alerg. Ma lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveste în vânt. Ci ma port aspru cu trupul meu si îl tin în stapânire Ca nu cumva altora propovaduind, eu însumi sa ma fac netrebnic." Corinteni 9:26-27

Acest material apare ca o necesitate de punere în acord, fiind Crestini si în acelasi timp practicanti de Arte Martiale, interferenta celor doua tipuri de spiritualitate fiind pentru majoritatea dintre noi benefica. Multi se vor întreba daca nu vom gasi o prapastie de netrecut între cele doua perspective.

Noi le raspundem ca, fara a trece cu vederea diferentele existente, constientizându-le pentru o mai buna întelegere si interpretare, putem fara a forta nota, sa gasim puncte de confluenta/suprapunere între Crestinism ca religie a întelegerii, a iubirii si Artele Martiale ca sistem filozofic si moral, metoda de cunoastere si autocontrol.

Dupa studiul a numeroase titluri din ambele domenii am concluzionat ca de multe ori totul începe, sau se sfârseste cu o problema de nuanta. Orice subiect de discutie, oricât de controversat ar fi, poate fi privit din mai multe puncte de vedere, mai mult sau mai putin cuprinzatoare, mai mult sau mai putin obiective.

Fara a intra în subtilitati dogmatice si/sau în profunzimi metafizice am dorit să scriem despre câteva asemanari ideatice si puncte de convergenta ale celor doua orizonturi existentiale, dar speriati fiiind de vastul domeniu neexplorat si înfricosati, fără motiv, de rezultatul cautarilor noastre, am ramas pâna nu demult doar în stadiul de proiect.

Probabil se vor gasi destui care sa ne acuze de superficialitate si naivitate, dar nimeni nu va putea, sper, sa ne puna la îndoiala buna credinta si dorinta intima de a apropia credinciosii Crestini de adevaratele Arte Martiale si implicit de cei care le practica, pentru ca toti cautam Calea, Adevarul si Viata, dar fara a uita ca orice individ fiind unic si irepetabil poate merge pe "Drumul" sau. Oricum, accentul credem noi, trebuie pus nu atât pe ce "Cale" mergem, cât pe calitatea si sensul acesteia, pe tinta finala.

Cu toate acestea, de multe ori,un bun Crestin ca om religios nonviolent nu doreste apropierea de Artele Martiale, care prin definitie au fost arte de razboi, de lupta si supravietuire. În epoca moderna, contemporana, majoritatea Artelor Martiale nu mai sunt ceea ce au fost la începuturi, au devenit forme de creatie, Arte în adevaratul sens al cuvântului, iar adevarata Arta nu poate fi conceputa fara valoare morala.

Artele Martiale au un scop bine stabilit, mai ales în prezent,si anume elevarea spirituala, fara a propune noi "modele", acestea ofera doar modele intermediare pe calea fiecaruia spre desavârsire, practicantii de Arte Martiale fiind, la fel ca si Crestinii, mereu pe "Cale".

Totodata majoritatea Artelor Martiale sunt predate ca forme avansate de cultura si educatie, având pe lista de prioritati atât întregirea si armonizarea culturii spirituale cât si pastrarea vitalitatii fizice, ambele având nevoie de antrenament permanent, simultan sau succesiv, tinta finala fiind ca si în religia crestina "biruinta trupului, înaltarea firii".

Din nefericire ignoranta si orgoliul rezolvarii imediate si comode a unei probleme complexe, cu diferite trepte de întelegere, determina unii oameni credinciosi si chiar unii oameni ai bisericii sa critice nejustificat sportul în general si Artele Martiale în special, considerându-le pe nedrept ca fiind ultimele preocupari în drumul uman spre desavârsire.

Se uita cu buna stiinta ca "templul" în care sufletul lucreaza, aici pe pamânt, este corpul, care fara îndoiala are si el aportul sau în evolutia spirituala a omului si ca numai cine are suflet sanatos poate pastra atat sanatatea trupului cat si pe cea a spiritului.

Adevaratele Arte Martiale sunt coordonate de forta virtutiilor morale si numai sub comanda spiritului, iar cultura mintii si a sufletului trebuie sa fie prioritara în procesul psiho-pedagogic al practicantilor, evident fara a neglija cultura fizica, ajutând astfel la modelarea pozitiva a caracterului si personalitatii acestora, instructorii/antrenorii autentici fiind atât "calauze spirituale" cât si "antrenori culturali".

Deasemenea, Artele Martiale sunt un mijloc de "înaltare" al omului, iar cluburile sunt sau ar trebui sa fie scoli morale de înobilare a sufletului, triumf al adevarului si dreptatii stiut fiind ca cei care îsi stapânesc trupul îsi elibereaza fortele sufletului si cele ale spiritului, devenind mai linistiti în interior si mai buni. Cred ca orice om de buna credinta poate observa cu usurinta similaritatile si punctele de contact între cele doua moduri de traire.

Si acum cateva lucruri despre competitii. Pâna nu demult Artele Martiale nu au avut competitii, latura sportiva recent aparuta fiind considerata doar o "necesitate" pedagogica, o etapa de autocunoastere si evaluare intermediara si relativă în raport cu ceilalti, dealtfel aceasta latura nu trebuie, sau nu ar trebui sa fie, un scop în sine.

Întrecerea sau lupta este doar cu tine, partenerii de concurs fiind doar "trepte de cunoastere" atât în confruntari fizice directe cât si ideatice, care pot ajuta la descoperirea sinelui, dezmortind spiritul si trupul, concursurile nefiind nici pe departe simple "batai" sau spectacole senzationale care provoaca voluntar dureri fizice si rani morale.

Confruntarea, competitia sportiva, care tinde spre olimpism dealtfel, mai are ca scop si pregatirea tinerilor pentru viată, pentru concurenta cât si constientizarea limitelor noastre actuale, a lumii reale cu partile ei bune si rele stiut fiind ca de multe ori natura umana se manifesta violent, iar viata este aproape tot timpul o "lupta" adevarata.

Este adevarat, din pacate, ca în cadrul unor cluburi se formeaza o psihoza negativa vis-a-vis de competitiile sportive, dar acestea sunt exceptii, devieri si exagerari, care nu caracterizeaza spiritul Artelor Martiale si nu pot pune în discutie adevarurile sau potentialul educativ al acestora.

Lumea în care traim nu este nici pe departe perfecta, "îmblânzita" de regulamente, conventii si protectii, iar din nefericire legile pe care societatea le-a stabilit pentru protectia individului nu sunt suficiente si sunt considerate de unii ca fiind create tocmai pentru a fi încalcate.

Latura de autoaparare din Artele Martiale este, dupa cum se poate observa, motivata de societatea contemporana, în care admitem sau nu, exista (înca) violenta si nu în ultimul rând pentru a învata sa aparam, în limita posibilului omenesc, pe cei slabi de cei puternici si violenti.

Credinta crestina nu ne permite sa uitam ca indiferenta, neamestecul si frica, sunt pacate, iar mânia si violenta sunt interzise si pedepsite când sunt gratuite, dar atunci când sunt motivate de situatii limita, în cazuri extreme, dramatice si irationale, când se opun raului, sunt acceptate, nimic nefiind interzis si rau în sine, numai exagerarile si reaua întrebuintare.

Dupa cum cu usurintă se poate observa între Crestinism si Artele Martiale nu exista contradictii, cel putin la acest nivel, cele doua cai de cunoastere si traire se integreaza reciproc, coexistenta lor benefica fiind posibila fara probleme…

Epilog:

Toti dorim mai mult, toti dorim o competitie cu cei din jurul nostru. E bine, e rau? Credem ca este bine daca dorim sa ne cautam si sa ne depasim atât limitele fizice"exterioare", cât mai ales limitele "interioare", cele spirituale si sufletesti, pentru a ne realiza pe sine ca OAMENI, ca fiinte demne de a fi "dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu".